Știm cum e să ai douăzeci de ani, tocmai i-am împlinit și noi. Pentru un brand, douăzeci de ani reprezintă o vârstă venerabilă, pentru un tânăr, însă, fie el student sau absolvent, este abia începutul drumului său profesional. 

Din 2001, explicăm legislația zi de zi. Am scris până acum sute de mii de articole care povestesc într-un limbaj ușor de înțeles pentru oricine ce legi se modifică și care e impactul lor pentru oameni și mediul de afaceri. Nu puteam face asta singuri, așa că, de-a lungul anilor, am discutat cu mii de consultanți și avocați din toate ariile de practică, care să ne ajute să înțelegem efectele palpabile ale modificărilor legislative, ca mai apoi să le putem povesti și altora.

Astăzi avocatnet.ro este accesat anual de 7 din 10 utilizatori de internet și a devenit cel mai mare conector între cei care fac consultanță de afaceri în România și business-urile sau oamenii care au nevoie de ea. 

Știm ce greu se construiește o carieră și câtă nevoie ai să nu fii singur pe drumul acesta, așa că, de aniversarea noastră, ne-am gândit să îți venim în ajutor.

Am adunat laolaltă consultanți reputați, cu cariere vechi și consolidate, care, ca și tine acum, au fost cândva la început. I-am întrebat ce ar fi vrut să afle mai devreme, când abia intrau în profesie, dar și ce abilități caută atunci când angajează tineri pentru companiile în care lucrează sau pe care le-au fondat. I-am rugat să îți povestească despre propriile lor parcursuri profesionale, ca tu să te inspiri și să vezi că poți alege și că nu există un singur drum pe care trebuie să mergi ca să ajungi un consultant de performanță. 

Ți-am mai pregătit pe această platformă și materiale explicative care să te ajute să te orientezi pentru viitoarea ta carieră, orice postură vei alege: angajat, intern, tânăr antreprenor. 

Indiferent ce variantă rezonează mai mult cu tine, îți dorim să ai curaj să îți construiești drumul tău. N-ai să fii singur: pe avocatnet.ro te informăm zilnic despre orice legi se modifică, așa că, dacă ne lași, îl vom parcurge și noi alături de tine.

avocatnet.ro
Nu putem opri haosul legislativ, dar îl explicăm.
De 20 de ani, zi de zi.

0 Shares: