Legea internshipului a intrat în vigoare în august 2018, iar printre obligațiile pe care le conține se regăsește și cea referitoare la încheierea unui contract de internship și cea privind emiterea unui certificat de internship, la finalul programului. Modelele acestor două documente au fost au fost oficializate și ele printr-un ordin al Ministerului Muncii și Justiției Sociale, apărut în octombrie 2018, în vigoare și azi.
Ordinul MMJS nr. 2004/2018 privind aprobarea modelelor-cadru ale certificatului și contractului de internship, precum și al cererii pentru solicitarea primei de promovare a angajării a apărut pe 12 octombrie 2018 în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 865, dată la care a și intrat în vigoare. Modelele documentelor pentru internshipuri au fost astfel oficializate și trebuie obligatoriu folosite de oricine lucrează cu interni.
Ca regulă general valabilă, internshipul nu mai poate fi făcut fără un contract, pentru că entitățile riscă amenzi de până la 20.000 de lei pentru fiecare persoană găsită în neregulă. În plus, firmele riscă aceleași amenzi dacă nu declară la stat contractele respective.
Modelul de contract de internship cuprinde informații referitoare la părțile contractului, durata, locul de muncă, remunerația internului, atribuțiile internului, drepturile specifice legate de sănătatea și securitatea în muncă, drepturile și îndatoririle generale ale părților și instanța competentă pentru soluționarea conflictelor care ar putea decurge din derularea acelui contract.
În ceea ce privește certificatul de internship, acesta trebuie obligatoriu dat internului la finalizarea programului de internship, în termen de cinci zile de la comunicarea referatului de evaluare finală. Angajatorii trebuie să păstreze o copie a acestui certificat pentru că, alături de alte documente, va fi folosit la obținerea subvenției în cazul în care vor angaja apoi internii cu contracte de muncă.
Modelele documentelor pot fi descărcate de aici.