Alina Andrei este consultant fiscal autorizat din 2013 și are peste 14 ani de experiență în spate, perioadă în care a bifat toate paradigmele de carieră: a lucrat și în companii mari de consultanță fiscală, a lucrat și ca specialist in-house la o multinațională petrolieră, a fost chiar și angajat la stat, în Ministerul de Finanțe. Acum conduce propria sa firmă de consultanță, iar dacă ar fi să tragă o linie, atunci când vine vorba de oamenii cu care lucrează, aceea ar fi acolo unde caracterul omului interferează semnificativ cu binele echipei. Pentru Alina, abilitățile interpersonale, așa-numitele soft skills, sunt mai importante decât cele tehnice, pentru că ele se învață mai greu, cu mai multe eforturi și costuri, atât la nivel individual, cât și la nivelul echipei.

Carte de vizită

Nume: Alina Andrei
Funcție:Managing Partner
Arie de practică:Consultanță fiscală
& prețuri de transfer
Companie:Cabot Transfer
Pricing (în alianță cu
Biriș Goran)
Experiență:14 ani

Dacă ar fi să aleagă un drum, chiar de la începuturi, ce îi sfătuiești pe tinerii absolvenți să facă: să se angajeze ca și consultant in-house la o companie, să meargă la o companie de consultanță ori să încerce să-și deschidă propria afacere?

Niciuna din variante nu e corectă sau greșită, fiecare absolvent trebuie să faca ceea ce simte, însă în cazul meu, de exemplu, antreprenoriatul a fost un drum frumos și greu, care nu ar fi fost posibil fără experiența de muncă anterioară în cadrul Big4.

Colegii care sunt alături de mine de mai bine de 3-4 ani vor fi implicați în următorii ani în managementul firmei, iar relația inițială de angajat – angajator se va transforma într-o relație de colaborare. Toate poveștile „de succes” au la bază o echipă funcțională.

Dacă ar fi sa ai iar 18 -20 ani, ți-ai planifica altfel studiile academice? Ai urma aceeași facultate sau ai alege alta? Ai urma, în paralel, și alte studii care să te ajute să-ți diversifici cunoștințele? Ai lucra în alte locuri, în facultate?

Studiile academice urmate au fost cele alese de mine la momentele respective. Nu cred că aș schimba studiile urmate – am experiența unei facultăți și universități din România (ASE, FABIZ), dar și cea a unei universități din străinătate (Vienna University of Economics and Business), iar în viitor intenționez să îmbogățesc experiența de studiu cu alte programe din zona de taxe.

Joburile urmate în facultate au fost cele mai diverse – de la un job de vânzări aparate de aer condiționat pentru piața din SUA (la finalul primului an de facultate) până la referent debutant în cadrul Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili, Ministerul de Finanțe (la finalul anului al treilea). Anul 2007 a fost primul an în care DGAMC a realizat angajări de oameni noi din afara sistemului. Alături de alți 20 de colegi din ASE am trecut de examenele scrise și de interviuri și am început un proces de internship în cadrul DGAMC. Deci, pot spune că, încă din timpul facultății, m-am pregătit pentru a fi consultant fiscal.

Procentul antreprenorilor care eșuează în primii ani de viață ai afacerilor lor e foarte mare. Merita antreprenoriatul să-ți asumi riscurile, eforturile și piedicile pe care le întâlnești în drum? Există anumite riscuri specifice atunci când ai propriul tău business de consultanță față de alte domenii de activitate?

Depinde de gradul de risc la care fiecare dintre noi este de acord să se expună. Riscurile, eforturile și piedicile întâlnite în drum nu fac decât să îmbogățească experiența noastră profesională.

Ca și riscuri specifice în business-urile de consultanță, aș putea menționa riscul reputațional și riscul de eroare / neglijența, care pot fi diminuate parțial prin asigurările profesionale.

Ce m-a ajutat pe mine cel mai mult în activitatea de consultanță a fost curiozitatea și pasiunea pentru economie și subiectele de business. Încă din studenție, îmi începeam ziua de lucru / studiu cu o sesiune de 30 de minute de citit subiecte economice și ziare de specialitate.


Alina Andrei, despre preocupările care te pregătesc pentru a face consultanță

Îți poți aduce aminte despre primul moment în care ai avut de-a face cu un client nemulțumit? Cum ai abordat situația?

Da, i-am spus că nu vom renunța până când nu îi vom trimite livrabilele la calitatea dorită de echipa lui, ceea ce s-a și întâmplat ulterior, astfel că am continuat relația de colaborare.

Dacă ar fi să identifici un hobby a cărui practicare constantă ajută în activitatea de consultanță, care ar fi acela? Ce te pregătește mai bine pentru a fi consultant?

Expunerea la cât mai multe spețe fiscale / operaționale și pasiunea pentru citit. Cred că ceea ce m-a ajutat pe mine cel mai mult în activitatea de consultanță a fost curiozitatea și pasiunea pentru economie și subiectele de business. Încă din studenție, îmi începeam ziua de lucru / studiu cu o sesiune de 30 de minute de citit subiecte economice și ziare de specialitate.

Dacă ar fi să te pui în pantofii unui tânăr absolvent și să aplici, acum, pentru un job la compania la care lucrezi astăzi, pe ce ai pune accent atunci când ai o discuție față în față cu cineva care e responsabil de recrutarea ta?

Posibilitățile de a evolua profesional si de a face parte dintr-o echipă în care fiecare se simte valorizat.

Am realizat că în afaceri și consultanță e bine să fii pregătit pentru orice scenariu, dar în același timp nu poți să NU iei decizii sau să pierzi mult timp în acest proces. Agilitatea firmelor mici rezultă tocmai din capacitatea de a lua decizii informate mai repede.


Alina Andrei, despre cele mai importante abilități ale profesioniștilor în consultanța de business

Dacă ai avea de ales dintre mai mulți absolvenți care aplică pentru un job, ai alege pe cei cu note foarte mari, pe toata perioada studiilor, fără sa fi lucrat undeva până atunci sau pe cei care au lucrat și în alte locuri, chiar dacă notele lor nu sunt extraordinare? De ce?

Cred că răspunsul la întrebare este mai nuanțat decât alegerea unei opțiuni dintre cele două pe baza notelor sau a experienței. Notele ca atare nu sunt importante, dacă studenții nu trec prin filtrul gândirii lor ceea ce învață, iar experiența anterioară de muncă poate să fie utilă sau, la fel de bine, poate sa nu fie utilă în următoarele locuri de muncă – depinde de domeniu și de tipurile de activități realizate.

Noi ne dorim ca noii colegi să se poată integra în echipă, pentru că doar ca echipă putem evolua mai repede și mai frumos.

Cred că abilitățile interpersonale (soft skills) sunt mult mai importante decât cele tehnice.

Alina Andrei, despre cât de important este caracterul unui consultant

Ce lucruri știi acum și crezi că te-ar fi ajutat dacă le-ai fi aflat sau ți le-ar fi spus cineva când abia intrai în această profesie?

Faptul că munca în echipă este mult mai importantă și apreciată decât evoluția individuală. Echipele eficiente pot contribui la creșterea unei firme sau a unui departament și la evoluția propriilor membri.

Dacă ar fi să definești abilitatea cea mai importantă care te-a ajutat să treci peste momentele grele din carieră, care ar fi aceea?

Cred că abilitatea de a analiza și de a lua decizii, dar și intuiția, și creativitatea m-au ajutat în momentele grele din carieră, atunci când am simțit că sunt în situații dificile. Am realizat că în afaceri / consultanță e bine să fii pregătit pentru orice scenariu, dar în același timp nu poți să NU iei decizii sau să pierzi mult timp în acest proces. Agilitatea firmelor mici rezultă tocmai din capacitatea de a lua decizii informate mai repede.

Unde tragi linie, atunci când e vorba despre caracterul oamenilor cu care lucrezi?

Cred că abilitățile interpersonale (soft skills) sunt mult mai importante decât cele tehnice. De cele mai multe ori, abilitățile tehnice pot fi învățate prin sesiuni de training sau prin desfășurarea activităților de lucru zilnice alături de un mentor sau un coleg. Munca în echipă se învață mai greu și cu costuri mari la nivel individual și la nivelul firmei. Astfel că aș putea spune că trag linie acolo unde caracterul oamenilor interferează puternic și în mod negativ cu binele echipei.

Parcurs & repere profesionale

  • Până să își înființeze propria firmă – Cabot Transfer Pricing, Alina a lucrat atât în companii mari de consultanță (KPMG, TaxHouse), cât și ca manager de taxe și impozite in-house, la Petrotel-Lukoil;
  • A debutat în domeniul taxării, angajându-se ca referent în cadrul Ministerului de Finanțe (la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili;
  • Alina deține un Executive MBA, obținut în cadrul WU Executive Academy, Vienna University of Business and Economics;
  • Din 2013 este consultant fiscal autorizat, expert judiciar și membru Camera Consultanților Fiscali;
  • Are licență de economist, obținută în 2008, de la Academia de Studii Economice, București – Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine – FABIZ (Secția engleză).
0 Shares:
Te-ar mai putea interesa