Deși văzute că o metodă de acumulare a experienței de către tineri, programele de internship pot fi folosite și de către salariații cu experiență în câmpul muncii care doresc să își schimbe domeniul de activitate sau să practice într-o anumită specializare.
Legea 176/2018 privind internshipul nu prevede o limită maximă de vârstă a internului, ci doar una minimă, respectiv de 16 ani sau de 15 ani cu acordul părintelui sau al unui reprezentant legal.
Astfel, oricine dorește se poate înscrie la un program de internship dacă îndeplinește condițiile impuse de persoana juridică care oferă acest tip de contract.
Durata maximă a timpului de muncă în cadrul unui contract de internship nu poate depăși 40 de ore pe săptămână, acest lucru trebuind să fie reflectat și în contractul de internship.
Singurele limitări pe care Legea internshipului le are față de contractele de muncă este că nu pot fi încheiate contracte de internship de către entitățile cu persoanele cu care s-au aflat, anterior, în raporturi de muncă sau dacă administratorul/asociatul entității are o funcție similară într-o societate cu care persoanele interesate au mai fost în raporturi de muncă.
Astfel, o persoană deja angajată la o firmă se poate înscrie la un program de internship în alt domeniu, pentru a-și schimba profesia, de exemplu, fără a exista vreo limitare legală în acest sens.
Limitările vor fi date de programul de lucru, în condițiile în care salariatul care este și intern nu poate fi prezent în două locuri în același timp. Însă poate avea un program de lucru egal cu două contracte de muncă cu normă întreagă, respectiv 16 ore.
Deși nu este prevăzută expres o interdicție, recomandat ar fi ca timpul de muncă zilnic cumulat să se încadreze în limita maximă care asigură condițiile de sănătate în muncă și previne situațiile de epuizare fizică și/sau psihologică.
Dan Năstase, consilier juridic specializat pe relații de muncă
Codul muncii prevede că repausul între două zile de muncă nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive sau de minim 8 ore între schimburi.
Nu trebuie uitat nici faptul că internul, indiferent dacă are sau nu un contract de muncă în derulare la un alt angajator, trebuie să primească o indemnizație, a cărei valoare nu trebuie să fie mai mică de jumătate din salariul minim brut pe țară. Această indemnizaţie se acordă proporţional cu numărul de ore de activitate desfăşurată şi este supusă impozitării.
Așa cum Codul muncii nu interzice unui salariat să aibă două salarii, nici situația cumulului unui salariu cu indemnizația de internship nu este interzisă.
Important! Contractul de internship nu poate dura mai mult 720 de ore pe o perioadă de șase luni consecutive, iar internul va lucra în organizaţia-gazdă sub coordonarea directă a unui îndrumător.
