Persoana fizică autorizată (PFA) își poate constitui, în cadrul patrimoniului său care este, în virtutea legii, unic, mai multe mase patrimoniale, printre care și patrimoniul de afectațiune, adică acea parte a patrimoniului afectată activității desfășurate ca PFA. În acest sens, poate întocmi o declarație de constituire a patrimoniului de afectațiune, care devine opozabilă terților. Însă această separare a patrimoniului personal de cel afectat desfășurării profesiei nu instituie decât o ordine de preferință în cadrul procedurii de executare silită a patrimoniului profesional, creditorii urmând a se îndestula întâi din patrimoniul profesional și, doar în subsidiar, dacă acesta nu este suficient, din cel personal.
Când vorbim despre patrimoniul profesional individual în sensul Codului civil, “[c]onstituirea masei patrimoniale afectate exercitării în mod individual a unei profesii autorizate se stabileşte prin actul încheiat de titular, cu respectarea condiţiilor de formă şi de publicitate prevăzute de lege”.
Acest act de separare de mase patrimoniale reprezintă însă o modalitate prin care un PFA se poate pune la adăpost doar în sensul în care, în cazul unei executări silite, creditorii îi pot urmări silit bunurile din acel patrimoniu al afacerii și, abia ulterior, dacă acestea nu sunt de ajuns, se pot îndrepta și către alte bunuri ale acestuia. Declarația de constituire a patrimoniului de afectațiune trebuie înregistrată la Registrul comerțului.
Conform OUG nr. 44/2008, persoana fizică autorizată reprezintă ”întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de o persoană fizică ce folosește, în principal, forța sa de muncă”.
De asemenea, potrivit aceluiași OUG, patrimoniul de afectațiune este definit ca fiind masa patrimonială “în cadrul patrimoniului întreprinzătorului, reprezentând totalitatea drepturilor și obligațiilor afectate, prin declarație scrisă ori, după caz, prin acordul de constituire sau printr-un un act adițional la acesta, exercitării unei activități economice”. Acest lucru înseamnă că, în cadrul patrimoniului, ca universalitate juridică, intră numai drepturile si obligaţiile evaluabile în bani.
În egală măsură, patrimoniul are drept caracteristici unicitatea, unitatea, divizibilitatea și afectațiunea. În ceea ce privește afectațiunea, aceasta reprezintă efectiv intenţia persoanei de a afecta o parte a patrimoniului său unui scop, adică de a-și diviza patrimoniul în mai multe mase patrimoniale afectate unui anumit scop.
Astfel, un PFA își poate constitui un patrimoniu de afectațiune și, conform OUG nr. 44/2008, ”[t]itularul PFA răspunde pentru obligațiile asumate în exploatarea întreprinderii economice cu bunurile din patrimoniul de afectațiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale debitorului”.
În plus, așa cum se mai menționează în ordonanța care reglementează activitatea desfășurată de către PFA-uri, rămân aplicabile și dispozițiile Codului civil, mai exact, art. 31, 32 și art. 2.324 alin. (3).
Potrivit acestora, orice persoană fizică sau juridică este titulară a unui patrimoniu, care poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni potrivit legii.
Printre altele, așa cum stipulează Codul Civil, patrimoniile de afectaţiune sunt cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum şi alte patrimonii determinate potrivit legii. Așadar, așa cum deja am stabilit, PFA-ul își poate constitui un patrimoniu de afectațiune, iar, într-un asemenea caz, transferul drepturilor şi obligaţiilor dintr-o masă patrimonială în alta, în cadrul aceluiaşi patrimoniu, se face cu respectarea legii, fără a prejudicia drepturile creditorilor asupra fiecărei mase patrimoniale.
Practic, potrivit Codului civil, “transferul drepturilor şi obligaţiilor dintr-o masă patrimonială în alta nu constituie o înstrăinare”.
Discuția privind constituirea unui patrimoniu de afectațiune de către un PFA este strâns legată de efectele pe care acest demers le are asupra răspunderii patrimoniale a PFA-ului.
Astfel, conform art. 2.324, alin. (3) din Codul civil, aplicabil în domeniu potrivit OUG nr. 44/2008, atunci când vorbim despre garanţia comună a creditorilor, “[b]unurile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exerciţiului unei profesii autorizate de lege pot fi urmărite numai de creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu profesia respectivă. Aceşti creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului”.
Însă, așa cum deja am stabilit mai sus, această prevedere trebuie coroborată cu OUG nr. 44/2008, conform căruia, practic, creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu patrimoniul profesional al unui PFA nu își vor putea extinde urmărirea asupra altor bunuri decât în măsura în care patrimoniul de afectațiune se dovedește insuficient.
